Totalul afișărilor de pagină

duminică, 16 ianuarie 2011

Weekend linistit

A trecut si weekend-ul acesta. Maine o noua zi de munca, fara prea multe noutati.
Sambata ca intotdeauna am fost la Mangalia si am muncit la renovarea casei (avem o casa batraneasca pe care o renovam de ceva vreme si vor mai trece multe luni pana cand va fi gata). M-am lovit pentru a nu stiu cata oara de nesimtirea primariei. Casa se afla aproape de zona centrala a orasului, dar probabil pentru ca nu sta nimeni influent pe acea strada nu au asfaltat-o. Da, in anul 2011, in zona 2 a Municipiului Mangalia, exista o strada care nu este asfaltata, dar noi vrem sa atragem turisti pe litoralul Romanesc.
Vara doar praful care se ridica in urma masinilor sau din cauza vantului deranjeaza, si totodata te murdareste pe sandale si pe pantaloni. In celelalte anotimpuri e problema. Din cauza ploilor tot pamantul se transforma intr-o mare de noroi. Astazi ne patina masina in noroiul de pe strada. Pe acea strada nu poti merge incaltata cu pantofi cu toc (sunt femeie) si chiar daca ai pantofi fara toc cand ai iesit la liman e bine sa ai cu tine un servetel sa stergi noroiul. Mi-am adus aminte de un film italian, in care o fata care vroia sa mearga in centrul orasului, merge pana la sosea cu cizme si acolo isi schimba cizmele cu o pereche de pantofi, cizmele lasandu-le la marginea drumului, pentru a le incalta la intoarcere. Asa vom ajunge si noi.
Altceva nu prea mai stiu ce sa va spun, pentru ca nu s-a intamplat nimic deosebit in acest weekend. Dupa munca de sambata a urmat somnolenta si lenea de duminica, cand totul se opreste pentru a te lasa sa te odihnesti .
V-am plicitsit destul. E vremea sa inchid aici.

joi, 13 ianuarie 2011

Sa facem cunostinta

Buna,
Eu sunt Elena, am 30 de ani si sunt din Constanta. Astazi mi-a venit ideea de a-mi face propriul meu blog in care sa-mi scriu ideile, intamplarile si trairile mele interioare. Acum in fata tastaturii nu prea mai stiu ce sa scriu. Cred ca am vrut sa fac un blog, in speranta ca o mica parte din oamenii care il vor citii vor completa un comentariu, o idee la intrebarile mele.
Azi simt indoiala in suflet. Cred ca majoritatea dintre noi am simtit-o, sub forma unei nelinisti, un gol in stomac, sau ceva ce nu te lasa sa razi, sa zambesti pe tot parcursul zilei. Asa ma simt eu astazi.
Imi poate spune cineva de ce ne incredem in oameni? De ce ajungem sa ne dezgolim sufletul in fata unei persoane? Nu stim ca ne poate rani? Cum putem face sa ne simtim in siguranta?
Eu una cred ca intr-o relatie e nevoie ca ambii parteneri sa fie sinceri, sa nu se ascunda sau mai ales sa nu minta. Cer prea mult? Nu sunt genul care cauta in mailurile, telefoane sau corespondenta partenerului. Nu vrei sa-mi spui ceva, e ok, dar nu ma minti. Si daca stii ca nu faci nimic rau, de ce te ascunzi? Nu vom ajunge astfel sa facem lucrurile separat, pe ascuns, fiecare cu secretele lui, si astfel vom devenii buni colegi de camera.
Cam asta e in capul si in sufletul meu azi. Sper sa se termine cat mai repede ziua de munca, sa ies la aer, sa ma plimb putin pe faleza, sa ma linistesc.
Bye.